Văcăreşti, 18 ianuarie 1924
Iubiţi camarazi,
Aici în temniţă, unde suntem aşa departe de lumea libertăţii… cu mult mai departe decât s-ar părea cuiva, orice veste venită dintr-acolo ne aduce bucurie şi ne aminteşte de acele zile trecute, în care şi noi puteam străpunge văzduhul.
Dar când vestea ne vine dintr-acele regiuni de viaţă tânără, curată şi plină de energie, care aşteaptă nerăbdătoare să îmbrace haină de ostaş şi să prindă spadă în mână, atunci sufletul nostru este cuprins de un adânc, de un sfânt fior. Pentru că veştile acestea sunt solii bătăliilor ce vor să vie, şi care vor decide ale cui trebuie să rămână aceste scumpe brazde. Ale noastre? Ale voastre copii? Ale românilor trăitori de veacuri pe ele, sau ale cotropitorilor străini?
Aceste lucruri trebuie să le înţelegeţi voi bine, dragi camarazi. Şi să vă pregătiţi, să vă pregătiţi temeinic, nu atât mintea, cât sufletul: pentru că filosofi avem destui, dar ce folos că toţi sunt laşi, fără caracter, fără suflet, sau mai bine zis cu sufletele pierdute.
Să iubiţi fierbinte ţărâna în care ne dorm strămoşii şi în care mereu vor dormi toţi cei trecuţi în lumea umbrelor.
Să fiţi viteji! Să fiţi credincioşi până la cea din urmă suflare, iată ce vă urăm de Anul Nou.
Fiţi gata! Mai curând decât credeţi, patria voastră va cere de la voi puterile voastre.
Corneliu Zelea Codreanu